Idolul tribunelor s-a întors în Copou. Daniel Pancu: „Mi s-a oferit o șansă importantă. Îmi doresc o echipă care să joace după chipul și asemănarea antrenorului”. Ce l-a determinat pe Pancone să semneze cu Iașiul + Avertismentul pentru jucători

Idolul tribunelor s-a întors în Copou. Daniel Pancu: „Mi s-a oferit o șansă importantă. Îmi doresc o echipă care să joace după chipul și asemănarea antrenorului”. Ce l-a determinat pe Pancone să semneze cu Iașiul + Avertismentul pentru jucători
  • Publicat:
  • Actualizat:

Daniel Pancu s-a întors acasă, în orașul și la echipa care l-au dat fotbalului mare. Tehnicianul a fost prezentat miercuri la Poli Iași, echipă cu care a semnat un angajament pe un sezon. La prezentarea lui Pancone au mai fost prezenți primarul Mihai Chirica și președintele executiv Ciprian Paraschiv.

Cei doi oficiali ai clubului primind asigurări de la edil că municipalitatea va sprijini în continuare echipa.

„Este un moment extrem de emoționant pentru mine. Nu am pus geană pe geană noaptea trecută, așa ceva am simțit doar când jucam meciuri importante pentru echipa națională sau cu echipele de club în cupele europene. Aș vrea să fiu scurt, pentru că nu îmi plac vorbele, ci faptele”, a spus Daniel Pancu la  început.

Antrenorul a ținut să lămurească episodul plecării sale la Vaslui, ca jucător, gest pe care unii suporteri ai lui Poli îl taxează și în momentul de față: „Încep cu suporterii, pentru că ei sunt foarte importanți pentru echipă. Din 1996, de când am plecat de la Poli, mi-am dorit să mă întorc acasă într-o zi și ca jucător. În două rânduri planurile mele nu au coincis cu cele ale conducătorilor sau ale antrenorilor din Iași A apărut la un moment dat o variantă de a merge la Vaslui, echipă pe care eu nu am considerat-o o rivală a Iașiului. Am crescut cu o altă mentalitate în Copou, FC Vaslui nici nu exista pe atunci. În ultimii ani, când am venit în Copou am auzit lucruri foarte urâte la adresa mea din partea publicului. Mi s-a transmis ulterior că acesta ar fi motivul. Repet, nu am considerat niciodată Vasluiului o rivală a Iașiului. Dacă am greșit, îmi cer scuze, dar consider că nu este cazul”.

Motivul pentru care a ales Iașiul

Noul antrenor al Poitehnicii a explicat apoi în cadrul conferinței care a fost momentul decisiv al discuției cu președintele Ciprian Paraschiv.

„Președintele Cip Paraschiv, fostul meu coleg, m-a sunat, am avut o întâlnire, mi-a spus despre planurile lui, mi-a spus că vrea o echipă formată din ieșeni, o echipă care să pună suflet pentru Iași și pentru Politehnica. Am discutat vreo trei ore, dar momentul care m-a făcut să mă gândesc serios a fost acela în care Cip mi-a spus că se gândește în 2-3 ani la Poli în cupele europene. Asta m-a convins să mă gândesc foarte serios la acest lucru. Am venit pentru că Cip este un nebun frumos, iar eu sunt mai nebun ca el. Eu nu sunt în postura de a pune condiții, sunt un antrenor care în afară de două meciuri la Voluntari ca principal încă nu am antrenat în Liga I. Consider că este o mână întinsă de Politehnica, mi se acordă o șansă importantă”, a spus Pancu.

Mesaj pentru jucători

Pancone a avut și un mesaj pentru jucători, cărora le-a transmis că cine nu „arde” pentru echipă, va pleca.

„Sunt un antrenor exigent, care cere implicare maximă din partea jucătorilor, un antrenor tânăr și e importat ca ei să fie mulțumiți. Sunt 12 jucători în momentul de față sub contract, dar am o listă de jucători. Jucătorii pentru care am insistat cel mai mult sunt cei localnici. Îmi plac jucătorii cu experiență, atașați de echipă, îmi plac jucătorii care au anumită vârstă, le respect carierele, sunt jucătorii pe care eu vreau să mă bazez. Și vorbesc aici despre Andrei Cristea, care și-a prelungit, despre Frăsinescu, cu care s-a discutat și de Mihalache, cu care se discută. De la ideea asta plec.

Sunt jucători care au făcut ceva pentru clubul acesta. Jucătorii care nu ard pentru echipă, care nu simt tricoul Politehnicii, probabil ne vom despărți. În unele momente mi s-a părut că am văzut la Poli Iași jucători blazați, jucători plafonați, jucători care nu-și au locul în planurile mele. Totul se transmite la antrenament. Îmi doresc o chipă care să joace după chipul și asemănarea antrenorului”, a mai spus Daniel Pancu.

Tehnicianul a vorbit și despre obiectivul său la Poli Iași: „Obiectivul meu sportiv este de a câștiga cât mai multe meciuri. Legat de obiectivul fixat de conducere, încă nu am stabilit. E greu de vorbit de play-off acum, asta pare puțin probabil în momentul de față. Vorbim în primul rând de schimbarea mentalității. Veți vedea ceva schimbat în modul de a aborda meciurile la Politehnica. În primul rând plec de la ideea unui fotbal agresiv în sensul pozitiv. Totul e legat de atitudine, de altruism, de agresivitatea în sensul pozitiv”.

Pancu, care îl are ca model în antrenorat pe Jurgen Klopp, îi va avea în staff pe Benone Dohot (antrenor cu portarii), Daniel De Castro și Cezar Honceriu (preparatori fizici), iar în zilele următoare va mai veni un antrenor secund cu licență Pro.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs…
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cea mai frumoasă româncă! Unica fiică a lui Ion Ţiriac a uimit din nou: Visele au devenit mai mari!
Cea mai frumoasă româncă! Unica fiică a lui Ion Ţiriac a uimit din nou: Visele au devenit mai mari!
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un bărbat a murit în casa vrăjitoarei Sidonia
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un bărbat a murit în casa…
Halep NU mai joacă. S-a decis oficial. Anunțul venit chiar azi, 14 mai
Halep NU mai joacă. S-a decis oficial. Anunțul venit chiar azi, 14 mai
"N-aveam viteză, 115-120 km pe oră maxim" - Tânărul de 19 ani care a ucis-o pe Moni, declarații halucinante
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×